Peste 12 mii de dosare au fost soluționate anul trecut de Judecătoria Orhei. Totodată pestte 12,5 mii de dosare au fost înregistrate , în creștere cu peste 1,2 mii comparativ cu 2024.
Aceste informații se conțin în comunicatul instanței, plasat pe pagina ei de facebook.
Potrivit comunicatului ieri, instanța a organizat ședința de prezentare publică a Raportului de activitate pentru anul trecut.

La eveniment au participat membrii Consiliului Superior al Magistraturii Aliona Miron și Livia Mitrofan, Directorul Agenției de Digitalizare în Justiție și Administrare Judecătorească, Dumitru Darea, precum și judecători și angajați ai instanței.

În deschiderea ședinței, doamna Veronica Cupcea, Președintele interimar al instanței, a adresat un mesaj de salut, evidențiind rolul evaluării anuale a activității instanței în asigurarea transparenței și eficienței actului de justiție. Prima parte a întrunirii a fost dedicată invitaților și prezentării principalelor rezultate ale activității instanței.

Potrivit sursei citate, creșterea volumului de dosare în anul 2025 a generat o presiune suplimentară asupra activității instanței. Cu toate acestea, Judecătoria Orhei a menținut un nivel ridicat de examinare a cauzelor, continuând eforturile pentru eficientizarea activității și modernizarea serviciilor judiciare.

Judecătoria Orhei este compusă din sediul central din municipiul Orhei și sediile Rezina și Telenești.