Comisia de la Veneția a Consiliului Europei și Direcția Generală Drepturile Omului și Statul de Drept (DGI) au publicat un aviz comun privind proiectul de lege al Republicii Moldova referitor la Procuratura pentru Anticorupție și Combaterea Criminalității Organizate (PACCO).
Documentul a fost adoptat în cadrul celei de-a 145-a sesiuni plenare a Comisiei de la Veneția, desfășurată în perioada 12–13 decembrie 2025. Avizul a fost elaborat la solicitarea președintelui Parlamentului, Igor Grosu, și vizează inițiativa de lichidare a celor două procuraturi specializate existente — Procuratura Anticorupție și Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale — și crearea unei structuri unice, PACCO. Comisia de la Veneția și DGI recunosc că întărirea luptei împotriva corupției și a criminalității organizate, inclusiv a corupției electorale, reprezintă un obiectiv legitim, în special în contextul parcursului european al Republicii Moldova și al riscurilor legate de ingerințe externe în procesele electorale. Totodată, experții constată că proiectul de lege, în forma actuală, nu demonstrează clar că desființarea instituțiilor existente și crearea PACCO ar duce la atingerea obiectivelor declarate. În aviz se arată că performanța actualelor procuraturi specializate a fost evaluată pozitiv de partenerii internaționali, iar problemele identificate țin mai degrabă de insuficiența resurselor umane și financiare și de cooperarea instituțională, nu de structura existentă. De asemenea, Comisia de la Veneția avertizează asupra riscurilor privind continuitatea investigațiilor în curs, securitatea mandatului procurorilor și impactul asupra procesului de evaluare externă (vetting). Sunt semnalate rezerve legate de transferul procurorilor, procedurile de selecție pentru noua instituție și lipsa unor evaluări financiare detaliate. În concluzie, Comisia de la Veneția și DGI recomandă analize suplimentare înainte de adoptarea reformei, inclusiv evaluarea alternativelor existente și consolidarea instituțiilor actuale, pentru a asigura respectarea statului de drept, independența procurorilor și eficiența reală a luptei anticorupție în Republica Moldova. Reamintim că fostul Guvern a propus comasarea prin fuziune a Procuraturii Anticorupţie cu cea de Crimă Organizata, și nu lichidarea lor, pentru continuitatea investigaţiilor. Proiectul privind crearea PACCO a fost aprobat, în prima lectură, la începutul lunii februarie. Potrivit autorilor, în acest fel dosarele de coruptie vor fi gestionate mai eficient. În urma controverselor apărute pe marginea legii propuse de deputaţii PAS, şefa Procuraturii Anticorupţie, Veronica Dragalin, a demisionat.

sursa: noi.md