Fostul primar al localității Boldurești din raionul Nisporeni, Nicanor Ciochină, a fost condamnat la 7 ani de închisoare cu executare, după ce a fost găsit vinovat pentru accidentarea mortală a unui adolescent de 14 ani și părăsirea locului producerii accidentului, transmite MOLDPRES.

Sentința a fost pronunțată vineri de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, în urma examinării probelor administrate în dosar.

Potrivit constatărilor instanței, în anul 2023, inculpatul ar fi lovit mortal un minor în vârstă de 14 ani, după care a părăsit locul faptei fără a acorda ajutor victimei și fără a anunța autoritățile competente.

Ulterior, conform probatoriului examinat în instanță, fostul edil ar fi încercat să însceneze un alt accident rutier, în scopul de a evita răspunderea penală pentru fapta comisă.

Instanța a apreciat gravitatea faptelor, circumstanțele producerii accidentului, precum și comportamentul ulterior al inculpatului, pronunțând o pedeapsă privativă de libertate de 7 ani.

De asemenea, Judecătoria Chișinău l-a condamnat la 6 luni cu executare și pe al doilea inculpat, care l-a ajutat pe fostul primar, care a fugit de la fața locului, să creeze impresia falsă că nu mașina dânsului ar fi fost implicată în accident (i-a montat altei mașini de același model plăcuța de înmatriculare a celei ce l-a lovit mortal pe adolescent). Potrivit sentinței, acesta a fost condamnat la 2 ani închisoare, cu suspendarea parțială a executării ei, astfel încât doar 6 luni ar urma să fie executate în închisoare. Între timp, acesta a fost anunțat în căutare, așa cum prelungirea arestului în privința acestuia solicitată de procurori nu a fost satisfăcută de judecătorul de instrucție.

Decizia pronunțată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, nu este definitivă și poate fi contestată la instanța ierarhic superioară, în termenul prevăzut de lege.

Fostul primar este cercetat sub arest preventiv și într-un alt dosar penal de tortură, tratament inuman și degradant.

Cazul a generat un puternic impact public, având în vedere funcția deținută anterior de inculpat și gravitatea consecințelor produse.