Zilele trecute pe pagina web judecătoriei Orhei a fost publicată o sentință în cauza în care 3 persoane erau acuzate de trafic de influență conform art.326 al.1 și al.2 al Codului Penal.
Potrivit documentului, prima persoană era acuzată de faptul că în primăvara anului 2020 a promis și a oferit 5 mii lei unor persone care susțineau că au influență asupra persoanelor publice din cadrul Serviciului de determinare a gradului de dizabilitate al Consiliului Naţional pentru Determinare Dizabilității şi Capacității de Muncă, pentru modificarea gradului de dizabilitate și acordare a unui grad nou.
Cea de-a doua persona era acuzată de faptul că în iulie 2020 aflându-se în biroul de serviciu al echipei Serviciului de Control al Consiliului Naţional pentru Determinare Dezabilităţii şi Capacităţii de Muncă a promis 500 euro unui medic expert, care a pretins că are influență asupra altor medici din cadrul Consiliului, pentru acordarea fiicei sale gradului de dizabilitate fără termen ( pe viață) deși ultima nu ar fi întrunit criteriile pentru gradul solicitat.
Cea de-a treia persoană, care deținea funcția de medic expert în cadrul Serviciului de Control al Consiliului Naţional pentru Determinare Dezabilităţii şi Capacităţii de Muncă era acuzată de faptul că a pretins 500 euro, pentru a-și determina colegii să să emită decizie privind determinarea şi acordarea gradului de dizabilitate fără termen. Toate cele trei persoane au pledat nevinovate.
Examinând argumentele parților și reprezentanților acestoa, și probele, instanța a recunoscut vinovată prima persoană de comiterea traficului de influență, dar a încetat procesul penal în privința ei pe motivul intervenirii termenului de prescripție de tragere la răspundere penală.
Celelalte două persoane au fost achitate de învinuirea în comiterea infracțiunei prevăzute de art. 326 alin. (2) lit.d) din Codul penal, pe motiv că, fapta nu întrunește elementele infracțiunei imputate.
Sentința poate fi atacată în termen de 15 zile la Curtea de Apel Nord.