Consumatori din șase localități din țară au rămas temporar fără energie electrică după ce precipitaţiile cu temperaturi negative din seara zilei de miercuri, 4 februarie, au provocat polei, ducând la ruperea conductorilor pe unele linii electrice, informează MOLDPRES.
Potrivit informaţiilor operatorilor sistemului de distribuţie a energiei electrice, la ora 18 erau deconectate parţial șase localităţi cu un total de 2414 consumatori. Este vorba de localităţile Donici şi Camencea din raionul Orhei, Bobeica din raionul Hânceşti, şi Prepeliţa, Pepeni, Pepenii Noi din raionul Sângerei.
Ministerul Energiei a anunțat că echipele de intervenţie ale operatorilor de distribuţie se află în teren pentru a reconecta consumatorii la reţeaua de energie electrică.
Totodată, pe parcursul zilei de astăzi, au fost înregistrate patru incidente cauzate de ruptură de conductor de gardă pe linii electrice aeriene 110 kV, care au fost remediate către ora 17.12.
Operatorul sistemului de Transport, Moldelectrica, a mobilizat în acest sens 15 unități de transport operative și 58 unități de personal operativ.
Cetățenii sunt atenționați să nu atingă conductoarele căzute la pământ şi să semnaleze orice incident la dispeceratele operatorilor sistemului de distribuție la numerele de telefon: 022 43 11 11 (Premier Energy Distribution) sau tel: +37323124201 (RED Nord).