În urma condițiilor meteo nefavorabile salvatorii și pompierii din toată țara au fost antrenați pentru lichidarea consecințelor situațiilor de risc, dar și ajutorarea populației aflate în dificultate. În ultimele 24 de ore angajații IGSU au realizat 88 de intervenții, cele mai multe din ele 33 la efectuarea lucrărilor de tractare și deblocare mijloacelor de transport rămase în dificultate. În localitatea Hăsnășenii Mari din raionul Drochia salvatorii au avut misiunea de a debloca o ambulanță care se deplasa spre pacient și a derapat de pe drum din cauza ghețușului. O altă ambulanță cu pacient a fost tractată de angajații IGSU în localitatea Susleni, raionul Orhei, iar la Ialoveni mai multe unități de transport, dintre care două autobuze, un camion și patru autovehicule au avut nevoie de suport pentru a-și continua drumul. La Drochia, localitatea Nicoreni, salvatorii au deblocat 10 automobile, iar alte 3 autovehicule au fost tractate în localitatea Zăicani, raionul Râșcani. Intervenții similare au avut loc în raioanele Glodeni, Sângerei, Ocnița, Edineț și municipiul Chișinău. În urma situațiilor de risc nicio persoană nu a avut de suferit. Autoritățile continuă misiunile pe traseele din țară, iar oamenii sunt îndemnați la responsabilitate maximă. În caz de situații de risc persoanele sunt rugate să apeleze Serviciul 112
sursa: igsu.gov.md