Nu există și nu sunt aprobate careva grafice de deconectări în evantai
În contextul apariției în mediul public a unor materiale ce conțin informații neconfirmate cu privire la așa-numitele grafice de deconectări a energiei electrice în condițiile stării de urgență, ÎCS Premier…
Începând cu 1 ianuarie 2025, administratorii clădirilor publice și ai unităților comerciale vor limita iluminatul interior al clădirilor cu cel puțin 30%, vor deconecta vitrinele și iluminatul decorativ
Comisia pentru Situații Excepționale a aprobat, astăzi, în contextul stării de urgență, o serie de măsuri care vor asigura continuitatea aprovizionării consumatorilor cu energie electrică și controlul tuturor proceselor în…
Vezi adresele din municipiul și raionul Orhei care vor fi deconectate de la curentul electric în caz de deficit de energie
Mai multe adrese din raionul și municipiul Orhei vor fi deconectate de la curentul electric în caz de deficit de energie. Distribuitorul de enegrie, Premier Energy a publicat o listă…
Compensațiile la energie pentru luna decembrie vor varia între 500 și 1000 de lei. Alexei Buzu: „Cetățenii nu vor achita un tarif mai mare comparativ cu cel din anul trecut”
Pentru luna decembrie, cetățenii vor beneficia de compensații mai mari la energie, întrucât tariful la gaz a crescut. Astfel, pragul minim al compensației va crește de la 300 de lei…
Cazul fostului ziar raional ”Plaiului Orheian” va scoate din Consiliul Raional Orhei câteva zeci de mii de lei
Curtea de Apel Bălți a pronunțat o decizie în urma căreia Consiliul Raional Orhei și fostul administrator al publicației rationale ”Plaiul Orheian” vor trebui să achite lichidatorului ziarului cca 50…
Parlamentul a declarat anul 2025 „Anul Mihai Eminescu”
Anul 2025 a fost declarat „Anul Mihai Eminescu”, pentru a marca 175 de ani de la nașterea poetului național, considerat un simbol al literaturii naționale și universale. Parlamentul a adoptat,…
Radio Orhei FM a rămas fără de licența de emisie
Mai multe surse mass-media din Orhei, Găgăuzia și Taraclia au rămas fără licențe de activitate. O hotărâre în acest sens a fost aprobată în cadrul ședinței Consiliului pentru promovarea proiectelor…
Agenția americană axată pe dezinformarea străină se închide
O agenție guvernamentală din SUA care urmărește dezinformarea străină și-a încheiat operațiunile, a declarat marți Departamentul de Stat, după ce Congresul nu și-a extins finanțarea după ani de critici republicane.…
Rușii cheltuiesc mai mult pe vrăjitori decât pe mâncare: astrologia și numerologia câștigă popularitate
Statisticile Runet-ului spun că piața serviciilor oculte din Federația Rusă până la sfârșitul anului curent este estimată să ajungă la la 2,4 trilioane de ruble ( cca 2,4 miliarde de…
O instituție condusă de șoriști și o instituție condusă de proeuropeni au aceiași atitudine de nerespectare a Legii privind accesul la informațiile de interes public
Două instituții conduse de exponenți ai curentelor politice care se declară diametral opuse, au aceiași atitudine de nerespectare a Legii privind accesul la informație. Este vorba de Primăria Orhei, care…