Inspectorii de mediu din Orhei au desfășurat mai multe razii de control în localitățile raionului, având drept scop verificarea respectării legislației de mediu și prevenirea faptelor ce pot afecta mediul înconjurător.

În urma verificărilor efectuate în teren, au fost depistate mai multe încălcări ale legislației de mediu. Pentru abaterile constatate, inspectorii au întocmit procese-verbale contravenționale, fiind aplicate sancțiuni în valoare totală de 36 000 de lei.

Totodată, în cadrul acțiunilor de control a fost inspectat și sectorul de drum de pe traseul Chișinău–Soroca, km 37–39, în vederea combaterii colectării și comercializării ilegale a plantelor efemere – specii protejate, a căror recoltare neautorizată reprezintă o încălcare gravă a legislației de mediu.

❌Inspectoratul pentru Protecția Mediului atrage atenția asupra necesității protejării biodiversității și respectării cadrului legal, subliniind că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare.

sursa: ipm.gov.md