În cadrul ședinței Parlamentului, vicepreședintele Legislativului și deputatul Vlad Batrîncea a criticat dur proiectul bugetului pentru anul 2026, pe care l-a calificat drept „istoric prin nivelul deficitului”, acuzînd autoritățile de lipsa unor surse clare pentru acoperirea acestuia.
Batrîncea a reamintit că Republica Moldova continuă să achite miliarde de lei furați din sistemul bancar și că, în urmă cu exact doi ani, Parlamentul a audiat Procuratura Generală și alte instituții responsabile, cărora li s-a acordat un termen de trei luni pentru a prezenta un raport privind stadiul investigațiilor și sumele recuperate de stat. Potrivit deputatului, au trecut doi ani de atunci, însă niciuna dintre instituții nu a prezentat un astfel de raport. „Am aici proiectul de hotărîre nr. 412, semnat de președintele Parlamentului, Igor Grosu. Dar niciuna dintre aceste structuri nu a venit în Parlament. Decizia a fost adoptată, dar a fost ignorată”, a declarat Batrîncea. El a venit cu inițiativa ca, înainte de aprobarea bugetului, conducerea Procuraturii Generale și a altor instituții responsabile să fie convocată de urgență în Parlament. „Parlamentul trebuie să primească un răspuns clar: cîți bani din cei furați au fost recuperați și ce se face pentru reducerea deficitului. Cele 14 miliarde s-au transformat în 25 de miliarde din cauza dobînzilor. Aceste lucruri nu pot fi ignorate”, a subliniat deputatul. Batrîncea a menționat că au trecut 11 ani de la frauda bancară, iar cetățenii continuă să aștepte adevărul și recuperarea banilor furați.

sursa: noi.md