Necesitatea ridicarii mandatelor de consilier de la 4 sefi ai raionului a fost discutata atat la inceputul, cat si la sfarsitul sedintei Consiliului raional Orhei de joi, 8 decembrie. Fara rezultat, insa. Cu toate ca, potrivit legislatiei, atat presedintele, cat si cei   3 vicepresedinti ai raionului urmau sa  opteze fie pentru functia de consilier raional fie pentru functia de conducator al raionului in decurs de 30 de zile dupa ce , pe 15 iulie curent , au fost alesi de catre consilieri  sa conduca raionul.

 Consilierul  democrat  Tudor Golub, ca si colegii sai de partid si cei din PL,  s-a aratat indignat ca in agenda sedintei din 8 decembrie nu a fost inclusa chestiunea referitor la ridicarea mandatelor celor 4 demnitari raionali. Asta dupa ce, cu aproape 1 luna si jumatate in urma, din lipsa de cvorum,  a esuat   sedinta extraordinara din 26 octombrie, special convocata  pe acest subiect.

Presedintele  sedintei, liberal-democratul Vitalie Balinschi  a cazut de acord ca aceasta chestiune sa fie examinata, insa la sfarsitul intrunirii. Dat fiind ca   nimeni din consilieri nu a prezentat anterior obiectii fata de  ordinea de zi, desi aceasta le-a fost adusa la cunostina cu 10 zile inainte de sedinta

Au urmat, totusi,  discutii lungi despre ce loc tebuie sa ocupe aceasta chestiune pe ordinea de zi. Prin votul  fractiunilor PLDM. PCRM si PSDM din Consiliu, a fost decis ca despre  ridicarea mandatelor  sa se discute  la sfarsitul sedintei.

Pe final, insa, mai intai liberal-democrati, iar apoi comunistii si-au luat  pauze pentru a negocia pe marginea  ridicarii mandatelor de consilier.

Consilierii ramasi in sala s-au aratat nemultumiti de pauzele lungi, iar reprezentantul PSD,  Mihai Tihon, a  declarat ca discutiile ar trebui sa aiba loc in fata tuturor colegilor si nu prin culoare.

Oricum, nici negocierile separate, nici discutiile in plen nu au condus la vreun rezultat.  Chiar daca consilierii au convenit sa ridice numai mandatele celor 3 vice-presedinti ai raionului, votul consilierilor  PDM si PL nu a fost suficient pentru ca aceasta decizie sa fie aprobata.

De mentionat  ca la sedinta de joi au participat Ion Stefarta (PLDM), Andrei Globa (PSDM) si Valerian Scutelnic (PCRM) – presedintele si, respectiv, vice-presedintii raionului. Cei trei, in calitate de consilieri raionali,  au votat cateva  dintre   chestiunile incluse pe ordinea de zi, printre care si bugetul anului viitor. Acest fapt a fost calificat de Lora Grosu, sef-adjunct interimar al Oficiului Teritorial al  Cancelariei de Stat, Lora Grosu,   drept incalcare a legislatiei  din cauza incompatibilitatii de functii, motiv pentru care a  declarat ca se va adresa  in instanta de judecata.