Tarifele pentru polițele de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto (RCA) se modifică începând cu data de 25 noiembrie curent. Decizia este aplicată în baza noilor prime de referință aprobate de Banca Națională a Moldovei (BNM), comunică MOLDPRES.

Decizia stabileşte o nouă primă de bază, dar şi coeficienţi diferiţi de rectificare pentru diverse categorii de şoferi şi autoturisme, care reies din factorii de risc. Noile ajustări se bazează pe datele statistice la nivelul pieţei din ultimii cinci ani, în funcţie de numărul de accidente generate de fiecare categorie şi mărimile despăgubirilor acordate.

Astfel, noile valori indică atât creșteri, cât și reduceri în funcție de categoriile de vehicule. Cele mai mari scumpiri se vor atesta la autoturismele cu motor electric – de circa 86%. De asemenea, majorări de peste 50% vor fi aplicate la mașinile cu motoare de 1.600 – 2.000 de centimetri cubi, precum și la motocicletele cu capacitatea cilindrică de peste 300 de centimetri cubi. Pentru autoturismele cu motoare între 2.400 și 3.000 de centimetri cubi, primele cresc cu aproximativ o treime, iar în cazul camioanelor de până la 12 mii de kilograme – cu aproape 28%.

Totodată, pentru tractoarele cu putere între 46 și 100 de cai, reducerea depășește 27%. Tarifele pentru taxiurile înregistrate pe persoane juridice se micșorează cu circa 7%, iar cea mai mare diminuare – peste 33%, este aplicată microbuzelor cu până la 17 locuri.

Noile tarife RCA diferă semnificativ în funcție de zona în care este înregistrat șoferul, vârsta acestuia și experiența de a conduce mijlocul de transport. Prețul final este stabilit de compania de asigurări, dar nu poate coborî sub nivelul de referință aprobat de BNM.

Asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto internă reprezintă un contract încheiat între posesorul vehiculului, numit asigurat și compania de asigurare. În baza documentului, asigurătorul se obligă să plătească despăgubire persoanelor prejudiciate, cum ar fi în cazul producerii unor accidente rutiere. Contractul de asigurare RCA se emite pentru un termen de 12 luni.