Trei persoane reținute în dosarul camionului cu muniții, reținut în această săptămână în punctul de trecere Leușeni-Albița, au fost plasate în arest. Decizia a fost luată astăzi de magistrați, la solicitarea procurorilor, informează MOLDPRES.

Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalitǎții Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS), în arest a fost plasat conducătorul întreprinderii care a comandat transportarea mǎrfii, conducătorul companiei de transport, precum şi brokerul.

În ceea ce-l priveşte pe şoferul camionului, cetățean al Moldovei, acesta a fost reținut de autoritățile din România, care au ridicat și marfa de contrabandă.

În timp ce era escortat în sala de judecată, unul dintre bărbații reținuți a făcut o scurtă declarație pentru presă. „Oameni buni, v-au aruncat niște oase. Căutați carnea. Eu nu port nicio răspundere”, a spus el, precizând că nu cunoștea ce se afla în camion. Celelalte două persoane care au fost aduse în fața instanței nu au răspuns la întrebările jurnaliștilor.

Joi, 20 noiembrie, autoritățile de frontieră ale României au oprit, la punctul de trecere Leușeni–Albița, un camion încărcat cu armament care venea din Republica Moldova. Mijlocul de transport este înmatriculat în Republica Moldova și se deplasa spre Israel.

În urma perchezițiilor desfășurate în seara aceleiași zile, oamenii legii au stabilit faptul că marfa de contrabandă a fost încărcată în camion din municipiul Chișinău..

Serviciul Vamal al Republicii Moldova desfășoară o investigație internă pentru a identifica orice potențial element de corupție sau breșă de securitate în acest caz. Acțiunile de investigație au loc în colaborare cu instituțiile române și cu organele penale din Republica Moldova, a precizat Radu Vrabie, directorul Serviciului Vamal.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat vineri pentru presă că acest caz ar putea fi legat de anumite tentative de destabilizare postelectorală.