Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat decretul prin care 20 noiembrie 2025 este declarată zi de doliu național, în memoria lui Ilie Ilașcu, simbol al rezistenței și al luptei pentru independența și integritatea teritorială a Republicii Moldova. Toți cei care l-au respectat pe Ilie Ilașcu sunt invitați, joi, să își ia simbolic rămas-bun la Palatul Național, în intervalul 10:00–13:00.
În mesajul său, șefa statului a menționat:
„Joi, când Ilie Ilașcu va fi înmormântat la Cimitirul Bellu din București, declarăm zi de doliu în amintirea eroului Republicii Moldova. Un om față-n față cu un stat agresor. Care totuși a rezistat. Nu doar a rezistat – ci a rămas liber, cu lupta curată și vorbele demne. Important este să transmitem lecția lui de patriotism și către generațiile tinere. Sacrificiile lui să rămână în memoria noastră și să ne ofere – în momentele de cumpănă – acea credință, atât de necesară, în puterea neamului de a-și construi destinul.”
În această zi, Drapelul de Stat al Republicii Moldova va fi arborat în bernă pe întreg teritoriul țării, precum și la misiunile diplomatice și consulare ale Republicii Moldova din străinătate.
Autoritățile publice, instituțiile, întreprinderile și organizațiile sunt îndemnate să se abțină de la organizarea evenimentelor de divertisment, iar instituțiile mass-media sunt rugate să adapteze programele și conținutul editorial la caracterul zilei de doliu.
La ora 12:00, în întreaga țară va fi păstrat un moment de reculegere în semn de omagiu pentru Ilie Ilașcu.
Tot pe 20 noiembrie, Compania „Teleradio-Moldova” va difuza programe din arhiva sa dedicate vieții și activității lui Ilie Ilașcu.