Dumitru Colesnic, elev în clasa 10-a a Liceului Teoretic ”A.Russo” din Orhei a obținut mențiune la olimpiada republicană de limbă engleză. Ghidat de profesoara Olga Berco, Dumitru Colesnic a acumulat 46 puncte la proba scrisă.
Potrivit Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare din cadrul Ministerului Educației și Cercetării 56 de elevi au fost premiați în cadrul Olimpiadei Republicane la limbile străine – limba engleză și limba spaniolă. Competiția s-a desfășurat în perioada 3-5 aprilie, la Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” din Chișinău și a întrunit 230 de elevi din întreaga țară.