Facturile pentru consumul de gaze naturale din luna iunie 2026 vor fi emise estimativ în prima parte a lunii august. Anunțul a fost făcut astăzi de Energocom, care a menționat că amânarea are loc în contextul procesului de tranziție la propriul sistem de procesare a plăților, testării suplimentare a acestuia și verificării datelor, transmite MOLDPRES.

Potrivit Energocom, testările suplimentare și verificarea datelor sunt necesare pentru ca procesul de facturare să se desfășoare corect și transparent, iar informațiile incluse în facturi să fie procesate corespunzător.

Astfel, din data de 1 august urmează a fi emise facturile pentru luna iunie 2026, iar din 10 august, cele pentru luna iulie curent.

Din luna iunie, Energocom gestionează integral, în regim propriu, procesele de evidență comercială, facturare și deservire a consumatorilor finali de gaze naturale din Republica Moldova.

Aceste activități nu mai sunt prestate în baza contractului de externalizare încheiat anterior cu S.A. „Moldovagaz”, fiind preluate direct de Societate. În paralel, S.A. „Energocom” a dezvoltat propriile capacități operaționale și tehnologice, inclusiv sisteme informaționale, proceduri interne și echipe specializate pentru administrarea directă a acestor procese. Noua etapă permite optimizarea cheltuielilor operaționale și contribuie la consolidarea capacităților interne ale S.A. „Energocom”.

Energocom a precizat că persoanele care doresc pot efectua plăți în avans pentru consumul de gaze naturale în luna iunie anul curent. Sumele achitate vor fi înregistrate în sistemul informațional ca plăți în avans și vor fi luate în considerare la emiterea facturii.

Procedurile enunțate vizează exclusiv procesul de emitere a facturilor și nu afectează livrarea gazelor naturale către consumatori. De asemenea, nu vor fi aplicate penalități sau majorări de întârziere, iar termenul de plată va fi calculat de la data emiterii facturii și indicat în documentul de plată.

Consumatorii care au nevoie de informații suplimentare, pot suna la Centrul de apel al S.A. „Energocom” la numărul 1309 sau pot transmite solicitările prin poșta electronică: [email protected].