Victimele foametei organizate din anii 1946–1947 sunt comemorate astăzi în Republica Moldova. Aceasta a fost una dintre cele mai mari catastrofe umanitare care au lovit teritoriul actual al Republicii Moldova, informează MOLDPRES.
Potrivit istoricilor, foametea nu a fost cauzată doar de seceta severă din acei ani, ci a fost amplificată și utilizată ca instrument de teroare politică împotriva populației din RSS Moldovenească.
„Politica de rechiziționare forțată a produselor agricole, suprataxarea nejustificată, muncile de corvoadă și lipsirea deliberată de hrană au afectat în special satele basarabene, populate de țărani care reprezentau nucleul tradițiilor și identității naționale. Familiile care nu reușeau să îndeplinească obligațiile fiscale erau pedepsite cu confiscarea averii, deportări sau închisoare. În acest context, foametea a devenit o armă de luptă împotriva populației autohtone, cu scopul de a distruge rezistența față de regimul sovietic și de a remodela identitatea națională”, susțin istoricii.
Victimele uneia dintre cele mai tragice pagini din istoria neamului nostru – foametea organizată din 1946–1947 sunt comemorate anual în a treia sâmbătă a lunii aprilie. Aceasta a fost una dintre cele mai mari catastrofe umanitare care au lovit teritoriul actual al Republicii Moldova în secolul XX.
Conform datelor furnizate de Agenția Națională a Arhivelor, în doar câteva luni, au murit de foame peste 123 000 de persoane, ceea ce reprezenta circa 5% din populația RSSM. Proporțional, Moldova sovietică a fost regiunea cea mai afectată din întreaga Uniune Sovietică, cu o rată a mortalității de zece ori mai mare decât în Rusia și de cinci ori mai mare decât în Ucraina.
Pe parcursul lunii aprilie, în Republica Moldova au loc mai multe acțiuni comemorative dedicate comemorării victimelor foametei organizate din anii 1946–1947. Programul include expoziții de fotografie, proiecții de film documentar, ateliere și lecții tematice, concepute pentru a informa publicul despre acest eveniment istoric și pentru a contribui la păstrarea memoriei colective. Acțiunile comemorative vor fi desfășurate pe întreg teritoriul țării și pot fi vizualizate aici.