Republica Moldova își asigură doar jumătate din consumul intern de lactate din surse proprii, restul fiind importat ca materie primă sau produse finite. Deși sectorul local de profil este în creștere, piața are nevoie anual de sute de mii de tone pentru a acoperi cererea consumatorilor, care se ridică la aproape 500 de mii de tone pe an.
Această realitate este cauzată inclusiv de prețurile mai mici ale materiei prime provenite din import, afirmă Valentin Roșca, șef de direcție la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.
„Având și oportunitatea de a importa de peste hotare materie primă mai ieftină sau diferite componente ca materie primă, bineînțeles că procesatorii pot manevra și, în unele cazuri, chiar pot să construiască niște pârghii în raport cu fermierii”, a declarat Valentin Roșca, la emisiunea „Zi de Zi” de la Radio Moldova.
Acesta a precizat că importurile nu pot fi stopate, însă consideră că acestea ar trebui să completeze doar deficitul de producție internă.
mai multe pe moldova1.md