Astăzi la Orhei au fost comemorați participanții la lichidarea avariei de la Cernobîl, anunță un comunicat plasat pe pagina web oficială a Primăriei Orhei. Potrivit sursei citate la monumentul eroilor participanți la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl s-au adunat zeci de locuitori pentru a aduce un omagiu celor care au sacrificat totul pentru a salva vieți.
La 26 aprilie 1986, explozia reactorului nr. 4 al centralei nucleare de la Cernobîl a declanșat una dintre cele mai grave catastrofe ecologice și umanitare din istoria modernă. Sute de mii de oameni au fost mobilizați pentru intervenție în condiții extreme, mulți dintre ei plătind cu propria sănătate sau chiar cu viața.
Tragedia a lăsat urme adânci și în comunitatea din Orhei. Zeci de locuitori ai municipiului au participat la lichidarea consecințelor avariei, iar unii dintre ei nu s-au mai întors niciodată acasă. Numele lor rămân înscrise în memoria colectivă, ca simbol al sacrificiului pentru generațiile viitoare.
Cu această ocazie, cetățenii sunt invitați să viziteze expoziția comemorativă „Martirii neamului. 40 de ani de la catastrofa de la Cernobîl (1986–2026)”, organizată la Muzeul de Istorie și Etnografie Orhei, în perioada 23–27 aprilie. Expoziția aduce în prim-plan fotografii, documente și destine ale celor din Orhei implicați în lichidarea consecințelor avariei, oferind o perspectivă profundă asupra evenimentelor din 1986.
Totodată, în cadrul activităților va avea loc o lecție de istorie și o întâlnire între unii dintre „lichidatorii” din Orhei și elevii clasei a IX-a de la Liceul Teoretic „Alecu Russo”. Într-un dialog sincer și emoționant, tinerii vor putea afla direct de la participanți despre acele zile dramatice – despre chemare, frică, solidaritate și despre prețul curajului.