Comisia Electorală Centrală (CEC) anunță ziua tăcerii, înainte de turul doi al alegerilor locale noi pentru funcția de primar, care va fi organizat duminică, 31 mai curent, în comuna Rusești Noi, raionul Ialoveni, municipiul Orhei, raionul Orhei și orașul Taraclia, raionul Taraclia. Astfel, în aceste zile, agitația electorală este strict interzisă, comunică MOLDPRES.
Solicitată de agenție, șefa Direcției comunicare, relații publice și mass-media a CEC, Rodica Sîrbu, a menționat că, în acest interval de timp, candidații nu pot participa la emisiuni televizate sau radiofonice, iar administrațiile publice locale și difuzorii de publicitate sunt obligați să înlăture toate materialele electorale amplasate în spațiile publice. Excepție fac informațiile deja publicate pe internet, care nu intră sub incidența interdicțiilor.
„Continuarea agitației electorale în perioada interzisă, fie de către mass-media, concurenți sau cetățeni, constituie contravenție administrativă. Sancțiunile prevăd amenzi de la 2 000 la 3 000 de lei pentru persoanele fizice și de la 5 000 la 7 500 de lei pentru persoanele juridice. De asemenea, concurenților electorali le este interzis să efectueze virări în sau din contul cu mențiunea – Fond electoral”, a afirmat Rodica Sîrbu.
Duminică, 31 mai curent, va avea loc turul doi al alegerilor locale noi pentru funcția de primar în comuna Rusești Noi, raionul Ialoveni, municipiul Orhei, raionul Orhei și orașul Taraclia, raionul Taraclia. În urma rezultatelor alegerilor locale noi din 17 mai curent, niciun candidat pentru funcția de primar în aceste localități nu a întrunit mai mult de jumătate din numărul de voturi valabil exprimate.