Săptămâna precedentă pompierii din Orhei, Șoldănești, Telenești și Rezina au intervenit la lichidarea incendiilor produse la coșurile de fum, anunță un comunicat al Direcției Situații Excepționale. În toate cazurile incendiile s-au produs din cauza construcției greșite sau exploatarea necorespunzătoare a canalelor de evacuare. Pentru a evita astfel de situații, fiecare utilizator ale sobelor pe combustibil solid trebui să respecte următoarele reguli: să curețe și să repare coșul de fum înainte de exploatare; să verifice sistematic pe toată perioada de încălzire, starea coșului de fum; nu depozitați bunuri prin preajma acestuia, evitați supraîncălzirea coșului de fum. Dacă simțiți un miros de fum care se emană din partea de sus a sobei sau vine mirosul din pod, imediat sistați focul și verificaţi canalul de evacuare.
Pe lângă incendiile din sectorul locativ, pompierii și salvatorii pe parcursul săptămânii precedente au stins focare la vegetație și gunoiște, au efectuat tractări, au salvat animale de la adâncimi, au deblocat uși.
Angajații DSE mun. Orhei continue să desfășoare măsuri de prevenire a incendiilor în sectorul locativ. Astfel, zilnic pompierii şi salvatorii merg în vizite în primării și reamintesc regulile antiincediare, ofere consultații și sprijin metodologic locatarilor, cum să evite un incendiu, fiindcă prioritar în activitatea acestora rămâne prevenirea situațiilor excepționale.
Doar împreună, printr-un comportament preventiv putem să ne protejăm de consecințele unui incendiu!
31.01.2023
Direcția Situații Excepționale mun. Orhei
Maior s/I Diana Maxim

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *