Persoanele cu dizabilități care au fost contactate pentru a restitui sume de bani aferente prestațiilor sociale sunt îndemnate să nu achite nicio sumă până la finalizarea verificărilor efectuate de instituțiile competente. Anunțul a fost făcut joi de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în contextul informațiilor apărute în spațiul public privind presupuse solicitări de restituire a unor plăți sociale, transmite MOLDPRES.

Potrivit ministerului, a fost convocată o ședință cu participarea reprezentanților Agenției pentru Gestionarea Serviciilor Sociale cu Specializare Înaltă, Inspectoratului Social de Stat și Casei Naționale de Asigurări Sociale, pentru a clarifica situațiile semnalate.

Instituțiile implicate au convenit să facă schimb de date și să analizeze fiecare caz în parte, pentru a identifica eventualele neconcordanțe, cauzele acestora și soluțiile necesare în vederea clarificării situațiilor în cel mai scurt timp.

Autoritățile îi îndeamnă pe beneficiarii care au fost contactați pentru restituirea unor sume de bani să nu returneze mijloacele financiare până la încheierea verificărilor.

Ministerul Muncii și Protecției Sociale a precizat că va monitoriza îndeaproape procesul și va urmări respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități. Instituția a dat asigurări că, dacă vor fi constatate erori instituționale, acestea nu vor afecta beneficiarii prestațiilor sociale și familiile acestora.