Consiliul Municipal Orhei s-a întrunit azi în ședință extraordinară. Ședința programată pentru ora 16:00 a început cu o întârziere de peste o oră pe motiv că aleșii locali nu au reușit să examineze în comisiile de specialitate toate chestiunile propuse spre examinare. La ședință au fost prezenți 22 din cei 27 de consilieri, motivul abenței celor 5 aleși locali nefiind anunțat.
Timp de cca o jumătate de oră au fost votate, preponderernt cu voturile fracțiunii majoritare chestiunile inițiale, la care s-au mai adăugat câteva proiecte de decizie suplimentare. Printre deciziile aprobate se numără cea privind bugetul anului viitor, a taxelor locale, dar și a alegerii noilor viceprimari.
Cei doi viceprimari: Valerian Cristea și Cristina Cojocaru, cărora le-a expirat mandatul, au fost votați de majoritatea consilierilor din nou în funcțiile ocupate până în prezent.