Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) își exprimă dezacordul ferm față de propunerea înaintată de autorități privind stabilirea salariului minim pentru anul 2026 în cuantum de 6300 lei, sumă prezentată în cadrul ședinței Grupului de lucru tehnic desfășurată astăzi, 21 noiembrie 2025, la Ministerul Muncii și Protecției Sociale.
Ședința Grupului tehnic a avut loc în urma discuțiilor purtate în cadrul Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective (CNCNC) din 20 noiembrie, la solicitarea CNSM. La reuniunea de astăzi au participat Sergiu Sainciuc, vicepreședinte CNSM, și Polina Fisticanu, șefa Departamentului protecție social-economică al CNSM, precum și reprezentanți ai ministerului de resort, ai Confederației Naționale a Patronatului din Republica Moldova.
Potrivit informațiilor prezentate, suma de 6300 lei rezultă din consultările Ministerului Muncii și Protecției Sociale cu Ministerul Finanțelor. CNSM consideră că această propunere este insuficientă, nefundamentată și nu răspunde realităților economice actuale, având în vedere creșterea costurilor de trai și presiunea tot mai mare asupra salariaților din Republica Moldova.
Confederația subliniază că suma de 6300 lei:
- nu acoperă necesitățile vitale ale salariaților și nu îi scoate din sărăcie;
- nu asigură un trai decent pentru lucrători și familiile acestora;
- nu asigură obținerea pensiei minime nici după 40 de ani de activitate;
- nu corespunde cerințelor Directivei UE 2022/2041;
- nu contribuie la atingerea obiectivului Guvernului de a majora salariul minim la 10 000 lei până la finale mandatului său, așa cum este prevăzut în Programul de activitate „UE, Pace, Dezvoltare”.
În contextul economic și social actual, CNSM consideră că salariul minim care urmează a fi stabilit trebuie să corespundă costului real al vieții și standardele europene privind protecția socială. În cadrul ședinței Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective din 20 noiembrie, Ministerul Finanțelor a prezentat și opțiunea stabilirii unui salariu minim de 6500 de lei, iar costul în cazul dat s-ar fi majorat cu doar 130 milioane de lei pe an, din care circa 50% urmau să fie încasate în bugetul public național sub formă de impozit pe venit, prime medicale și contribuții sociale, ceea ce considerăm că este un cost neesențial pentru buget.
CNSM își reafirmă deschiderea pentru dialog, însă subliniază că negocierile trebuie să pornească de la realitățile cu care se confruntă cetățenii Republicii Moldova – salariații, membrii de sindicat – și de la respectarea dreptului fiecărui lucrător la un trai decent.
Confederația va informa în continuare opinia publică despre evoluțiile negocierilor și poziția sindicatelor în cadrul procesului tripartit.
sursa: sindicate.md