Incendiile  în sectorul locativ în Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești se țin lanț, iar numărul victimelor crește. Astfel săptămâna precedentă doi bărbați au primit arsuri de gradul II, în incendiile izbucnite în locuința acestora. În ajunul Crăciunului, în noaptea de 06.01.2026, într-o casă din s. Brănești, r-nul Orhei s-au aprins așternuturile de pe lejancă, de la supraîncălzirea acestei. Proprietarul, un bărbat de 67 ani, a primit arsuri și a fost preluat de către ambulanță și internat în spitalul raional Orhei. În aceeași zi pompierii din Rezina au lichidat două focare, unul în podul unei casei din s. Ciorna și al doilea în odaia unei case din s. Lipceni.

          În noaptea de 0 ianuarie curent, într-o gospodărie din s. Clișova, r-nul Orhei s-a produs un incendiu într-o locuință. În ziua Crăciunului proprietarii au rămas fără lumină și cel mai grav, fără bunurile agonisite de ani de zile. În următoarea zi pompierii din Orhei au fost alertați precum că casă din oraș este cuprinsă de flăcări. La fața locului imediat au fost îndreptate două echipe de pompieri. Ajunși la fața locului , pompierii au stabilit că de flăcări sunt cuprinse toate bunurile din două odăi și antreul. Aici un bărbat de 23 ani a primit arsuri pe față și mâni, iar medicii i-au acordat ajutorul medical necesar.

Pe parcursul zilei de 8 ianuarie 2026, salvatorii USP Orhei și Susleni venit în ajutorul autovehiculelor blocate pe drumurile înzăpezite

         La final de săptămână pompierii din Rezina au prevenit izbucnirea unui incendiu în podul unei case, iar salvatorii din Telenești au defrișat un copac căzut pe un drum de acces.

          Analizând cauzele numărului impunător de incendii în sectorul locativ produse de la începutul anului curent, se concluzionează că cetățenii încalcă cu regularitate regulile contra incendiilor. În consecință pompierii îndeamnă oamenii să aibă grijă la exploatarea surselor încălzire, verificând în permanență starea acestora. Să nu le lase în funcțiune la plecare de acasă, iar focul din sobă să fie potolit.

          O altă grijă care o au salvatorii și pompierii este siguranța pescarilor și a copiilor ce pășesc pe apele înghețate ale bazinelor acvatice. Regula de aur este: pentru o persoană – minim 10 cm gheață transparentă nouă, pentru grup sau ATV – minim 20–25 cm, pentru mașină – peste 30 cm. Verifică grosimea cu bormașina sau toporul la fiecare 5–10 metri și nu merge niciodată singur pe lacuri sau râuri înghețate.

Este interzis să vă plimbați și să vă jucați pe gheață, este foarte periculos. Dacă pe gheață, sub picioare apar fisuri, stați pe loc. Așezați-vă ușor pe gheață și rostogoliți-vă într-un loc sigur. În timpul salvării, acționați rapid, hotărât, dar extrem de atent. Fiți atenți, sub zăpadă pot exista fisuri, găuri sau poduri de gheață cu ochiuri.
ATENȚIE! În orice situație pe gheață, important să nu intrați în panică! STIMAȚI PĂRINŢI! Nu vă lăsați copiii pe gheață fără supraveghere.

          La data de 19 ianuarie fiecare creștin sărbătorește Boboteaza, tradițional și specific acestei sărbători este scăldatul în bazinele acvatice. În acest context salvatorii recomandă: Scăldatul doar în locuri special amenajate, dotate cu scări. Consultarea medicului. Înainte de scăldat încălziți corpul, faceți exerciții fizice ușoare. Aflarea în apă de până la 10 secunde. După scăldat ștergeți corpul cu prosop, îmbrăcați haine groase și consumați ceai fierbinte.
ESTE INTEZIS Aglomerarea persoanelor pe suprafața gheții. Scăldatul copiilor fără supravegherea adulților. Scufundarea sub apă direct de pe gheață. Scăldatul în stare de ebrietate.

Să aveți parte de sărbători luminate fără primejdii.

13.01.2026

Direcția Situații Excepționale mun. Orhei