Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) anunță că prețurile reglementate la energia electrică aplicate consumatorilor finali nu se modifică. Precizările au fost făcute în contextul în care în spațiul public au apărut informații privind creșterea tarifului la energie, comunică MOLDPRES.

Potrivit ANRE, în prezent, pe pagina oficială a instituției sunt publicate, pentru consultare și examinare, proiectele prețurilor reglementate pentru furnizarea energiei electrice de către furnizorii de ultimă opțiune.

„Proiectele respective vizează exclusiv serviciul de furnizare a energiei electrice de ultimă opțiune și se aplică doar consumatorilor care, în situațiile prevăzute de legislație, rămân temporar fără furnizor și sunt preluați de furnizorii desemnați pentru a asigura continuitatea alimentării cu energie electrică. Prin urmare, proiectele publicate nu au impact asupra prețurilor reglementate achitate de consumatorii finali de energie electrică”, a precizat instituția

Conform metodologiei în vigoare, ANRE aprobă trimestrial prețurile reglementate pentru serviciul de furnizare a energiei electrice de ultimă opțiune. La elaborarea proiectelor au fost luate în considerare prețurile prognozate de procurare a energiei electrice de către furnizorii de ultimă opțiune pentru perioada iulie–septembrie 2026, a tarifelor pentru serviciile de transport și distribuție, precum și a costurilor aferente operării pieței de energie electrică.