Consumatorii casnici ar putea plăti 20.3 lei pentru un metru cub de gaze, cu 5.88 de lei mai mult decât în prezent. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a făcut public proiectul de decizie ce prevede un tarif de 18.7 lei per metru cub, fără TVA, sau 20.3 lei, cu TVA.
Măsura vine după ce furnizorul Energocom solicitase o scumpire și mai mare, de 19.3 lei per metru cub, fără TVA, și de 20.93 de lei, cu TVA, invocând creșterea costurilor de achiziție și acumularea unor devieri financiare de peste 106 milioane de lei.
Solicitarea de ajustare a tarifului respectă metodologia ANRE și este influențată în mare parte de evoluția prețurilor de pe piețele internaționale, afirmă ministrul Energiei, Dorin Junghietu.
„Prețurile pe bursă au depășit, recent, 59 de euro și au ajuns chiar la 69 de euro pe megawatt-oră. Costul gazelor reprezintă aproximativ 60% din factura achitată de consumatori, iar această componentă este cea pe care nu o putem controla”, a explicat Dorin Junghietu, înaintea ședinței Guvernului din 22 iulie.
Ministrul a precizat că restul facturii este format din tariful de distribuție, care reprezintă aproximativ 28.4%, tariful de transport, componenta de furnizare și cea de corectare.
În acest context, Ministerul Energiei va solicita operatorilor din sector să identifice posibilități de optimizare a costurilor pentru a reduce presiunea asupra consumatorilor.
Potrivit ministrului, metodologia aplicată de ANRE prevede că ajustarea tarifelor poate avea loc o dată pe an sau ori de câte ori devierile financiare, pozitive sau negative, depășesc 1% din cifra de afaceri a întreprinderii.
„Energocom, acumulând aproximativ 106 milioane de lei devieri negative, ca urmare a creșterii prețurilor la gaze pe piața mondială, a venit cu această solicitare către ANRE pentru a respecta metodologia și pentru a nu acumula și mai multe devieri negative care pot afecta sănătatea financiară a companiei”, a declarat Dorin Junghietu.
În cererea transmisă ANRE, Energocom a propus majorarea tarifului reglementat pentru consumatorii casnici de la 14.42 la 20.93 de lei pentru un metru cub de gaze, cu TVA inclus, ceea ce ar însemna o creștere de 6.51 de lei.
Compania estima că, după ce în perioada ianuarie-iulie 2026 prețul mediu de achiziție a fost de 423.28 de euro pentru o mie de metri cubi, în intervalul august-decembrie acesta va ajunge la 623.54 de euro pentru același volum.
Totodată, Energocom susține că în primele șapte luni ale anului costurile aferente serviciului reglementat au depășit veniturile încasate, generând un deficit tarifar estimat la aproximativ 106.8 milioane de lei. Compania afirmă că ajustarea tarifelor este necesară pentru acoperirea costurilor justificate și evitarea acumulării unor noi devieri tarifare.
Proiectul de tarif publicat de ANRE urmează să fie supus consultărilor publice, înainte ca autoritatea de reglementare să adopte o decizie definitivă.
sursa: moldova1.md