Pe pagina web oficială a Primăriei Orhei a fost expus pentru consultări publice proiectul de decizie prin care se propune majorarea tarifului la călătoria cu transportul public până la 6 lei.
Potrivit documentului, elaborat de Î.M. ”Orhei Transport” 2 lei din acest tarif urmează să fie achitați din sursele bugetare preconizate în bugetul municipiului Orhei în baza rapoartelor prezentate de către Î.M. „Orhei Transport” către autoritatea executivă a Consiliului municipal Orhei.
Copii cu vârstele între 7 și 10 ani vor achita jumătate din preț.
Recomandările pe marginea proiectului de decizie supus consultării publice pot fi expediate până pe data de 03.07.2026 pe adresa electronică: [email protected].
Un proiect similar a fost examinat într-o ședință a Consiliului Municipal Orhei din luna aprilie curent, dar acesta nu a intrat în vigoare.
Acum 2 ani, Î.M. ”Orhei Transport” propunea majorarea tarifului la călătorie până la 4 lei.
Actualul tarif de 3 lei pentru o călătorie a fost aprobat în 2013.