Trei tineri, cu vârste de 22 și 23 de ani, au fost reținuți, fiind suspectați că ar fi făcut parte dintr-o schemă prin care persoane din Statele Unite și din țările Uniunii Europene ar fi fost convinse să trimită bani în urma unor relații sentimentale false.
Potrivit informațiilor oferite de poliție și procurori, suspecții ar fi utilizat profiluri false pe rețelele de socializare și în aplicații pentru a iniția relații cu diverse persoane. Ulterior, aceștia le-ar fi determinat să transfere diferite sume de bani.
La 27 octombrie, ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate și cei de urmărire penală ai Inspectoratului Național de Investigații (INI), împreună cu procurorii PCCOCS și cu sprijinul mascaților din cadrul BPDS „Fulger”, au efectuat percheziții în Chișinău și în raionul Orhei.
În urma descinderilor, oamenii legii au ridicat echipamente informatice, telefoane mobile și 31.900 de dolari SUA.
Trei tineri au fost reținuți, iar un alt suspect, în vârstă de 21 de ani, este cercetat în stare de libertate.
Plăți de aproximativ 440.000 de dolari într-o singură lună
Conform estimărilor preliminare din materialele cauzei, volumul plăților efectuate de utilizatorii platformei ar fi ajuns la aproximativ 440.000 de dolari SUA într-o singură lună. Autoritățile precizează că această sumă nu reprezintă un prejudiciu definitiv stabilit.
Investigațiile continuă pentru identificarea tuturor persoanelor care ar fi fost implicate în schemă și pentru stabilirea exactă a prejudiciului.
Persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, potrivit legii.