Un târg de caritate a fost organizat miercuri, 28 octombrie, la Centrul de Dezvoltare Intelectuală ”Extra-Kids” din Orhei, cu participarea și a  reprezentanților Asociației Umanitere ”Filantropia Creștină”. Banii obținuți din vânzarea articolelor urmează fi donați pentru tratamentul Arinei Moraru, în vârstă de 25 de ani, care luptă de aproape doi ani cu cancerul.

La târg au fost disponibile haine, încălțăminte, bijuterii și alte articole, care au fost donate de orheienii care nu au rămas indiferenți față de apelul de solidaritate cu Arina.
 În urma târgului, potrivit organizatorilor din cadrul CDI ”Extra-Kids” a fost colectată suma de 9500 lei și 50 euro, care va fi transmisă Arinei.

Potrivit campaniei de strângere de fonduri publicate pe platforma Caritate.md, Arina Moraru urmează de aproape doi ani tratamente împotriva cancerului. Tânăra a trecut prin ședințe de chimioterapie și un transplant de celule stem, însă boala a progresat.

În mesajul publicat pe platformă, Arina spune că are nevoie de un tratament mai puternic, urmat de un posibil transplant de la un donator. Costurile medicale sunt foarte mari, iar tânăra solicită sprijinul oamenilor pentru a putea continua lupta cu boala.