Ofițerii INI, de comun cu procurorii PCCOCS și ofițerii Serviciului Vamal, anunță pornirea unei cauze penale pe faptul contrabandei cu peste 20.000.000 lei aduși în țară de pasagerii sosiți luni seara din Moscova, prin curse avia din Erevan și Istanbul, anunță un comunicat al Poliției.
La sosirea lor în Aeroportul de la Chișinău, aceștia au fost verificați de către inspectorii vamali. Astfel, de la cei 135 de pasageri vizați au fost ridicate a câte $6.000-$9.500, aduși în țară în diferite valute – 1.052.414 dolari americani, 370 de euro și 62.250 ruble rusești – astfel încât fiecare din ei separat să poată introduce în Moldova astfel de sume. Totuși, în baza măsurilor speciale, a fost urmată ipoteza întemeiată privind înfăptuirea acestor acțiuni în beneficiul unei organizații criminale, în scopul introducerii în țară a banilor în sumă totală mai mare de pragul permis de lege, prin repartizarea celor peste 20.000.000 lei în mod fraudulos pasagerilor sosiți în Moldova preponderent cu cursa avia din Erevan, Armenia. Totodată, au fost ridicate și telefoane mobile, pentru cercetarea lor în cadrul cauzei penale.
Prin urmare, potrivit oamenilor legii, pasagerii majoritari de vârsta a doua, din sudul Moldovei, ar fi fost folosiți în calitate de cărăuși, astfel încât autoritățile să nu cunoască despre originea și scopul folosirii acestor bani. Suplimentar verificărilor de la Aeroport, în cadrul dosarului au fost desfășurate zeci de percheziții inclusiv în afara Chișinăului, cumulat fiind desfășurate peste 150 de percheziții, în cadrul cărora de asemenea au fost ridicate sume de bani.
Acum, banii au fost indisponibilizați în calitate de probă în dosarul penal. Acțiunile de urmărire penală continuă, în vederea stabilirii originii și destinației banilor. Ulterior va fi comunicată și informația privind determinarea atribuirii statutelor procesual-penale, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției și garanții procedurale, potrivit legii.