EcoContact, organizație non-guvernamentală care are ca scop promovarea proceselor de dezvoltare durabilă, protecția mediului și folosirea sustenabilă a resurselor naturale la nivel regional, a venit cu un Apel Public către mai multe instituții în legătură cu proiectul de lege nr. 667-MAIA-2026 pentru modificarea Legii nr. 152/2022 privind diseminarea deliberată în mediu și introducerea pe piață a organismelor modificate genetic, notează Noi.md cu referire la ecology.md.
EcoContact menționează în Apelul Public că, prin această modificare „se dorește schimbarea modului de reglementare a folosirii organismelor modificate genetic (OMG), care are ar putea schimba radical agricultura Moldovei pentru generații înainte”.
„Ce ne pregătește acest proiect? – simplificarea accesului OMG pe piață, – reducerea costului procedurilor de autorizare a folosirii OMG, – anularea restricțiilor existente privind folosirea OMG, – permisiunea oficială pentru cultivarea OMG. Proiectul nu se limitează doar la ajustări tehnice de terminologie, ci schimbă modelul de admitere și control al OMG-urilor în Republica Moldova: autorizarea națională și expertiza națională independentă cedează locul autorizării europene și avizului Agenției de Mediu, iar interdicția generală de 20 de ani privind cultivarea comercială a plantelor modificate genetic este abrogată integral {…}”, se mai arată în demers. Potrivit EcoContact, „în forma actuală, aceste modificări slăbesc capacitatea națională de decizie și control în domeniul securității biologice, fără o compensare corespunzătoare prin mecanisme naționale echivalente și fără o consultare prealabilă a societății civile, a fermierilor și a producătorilor ecologici”.
Totodată, reprezentanții organizației mai precizează că, „potrivit proiectului, modificările aduse Legii nr. 152/2022 – inclusiv abrogarea moratoriului, desființarea Comisiei Naționale pentru Securitate Biologică și transformarea autorizației în aviz – intră în vigoare abia la 3 ani de la data aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană (art. IV al proiectului; Nota informativă, secț. 3.1)”. „Tocmai acest termen îndepărtat demonstrează că nu există nicio urgență care să justifice adoptarea grăbită a proiectului acum, fără o evaluare de impact și o consultare publică reală. Adoptarea în forma actuală ar fixa un model – inclusiv renunțarea la mecanismele naționale de expertiză – cu ani înainte de a fi necesar și înainte ca cineva să fi evaluat efectele asupra fermierilor mici, producătorilor ecologici și a poziției Republicii Moldova ca țară liberă de OMG”, punctează EcoContact. În baza argumentelor expuse, organizația cere retragerea completă a proiectului de lege nr. 667-MAIA-2026 în forma actuală și organizarea unei consultări publice reale, cu termeni rezonabili și cu publicarea prealabilă a tuturor documentelor relevante, înainte de orice relansare a inițiativei. Mai mult, EcoContact cere „implicarea Comisiei Naționale pentru Securitatea Biologică în elaborarea și discutarea proiectului de lege, dar și menținerea moratoriului privind cultivarea comercială a plantelor modificate genetic, până la instituirea unui mecanism național funcțional de restricționare sau interzicere teritorială (de tipul celui permis de Directiva (UE) 2015/412) și până la realizarea unei evaluări de impact independente, printr-o decizie separată și documentată a Parlamentului”.
Reprezentanții organizației mai cred că este necesară evaluarea prezenței organismelor modificate genetic în câmpurile din Republica Moldova, publicarea rezultatelor, elaborarea și implementarea cu succes a unui plan de acțiuni pentru remediere, dar și păstrarea Comisiei Naționale pentru Securitate Biologică, cu o eventuală reformă a componenței și atribuțiilor, cu includerea reprezentanților competenți din societatea civilă. Vicepreședintele Fundației Ecologice „EcoDava”, Nicolae Pascaru, a menționat că s-a alăturat acestui Apel Public. Autorii demersului îi îndemnă pe toți cei care doresc să li se alăture în continuare să semneze aici apelul, astăzi fiind termenul-limită. Apelul Public a fost transmis către Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Ministerul Mediului, Agenției de Mediu, Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, Comisiei Naționale pentru Securitatea Biologică, Biroului pentru Integrare Europeană, comisiei parlamentare agricultură și industrie alimentară, dar și celei de mediu și schimbări climatice.
sursa: noi.md