În Consiliul Raional Orhei vor veni doi consilieri noi. Comisia Electorală Centrală a aprobat în ședința sa recenta o hotărâre înn acest sens. Potrivit documentului CEC a recepționat cererile de demisie ale consilierilor Adaşan Vasile ales pe lista Partidului Politic „Partidul Dezvoltării şi Consolidării Moldovei” și a consilierului independent Lupacescu Iurie din cadrul Consiliului raional Orhei, precum și documentele necesare atribuirii mandatelor de consilier următorilor candidați supleanți. Întrucât a devenit vacant un mandat de consilier deținut de un consilier independent, a fost restabilit șirul descrescător în condițiile art. 172 alin. (10) din Codul electoral, iar după restabilirea acestuia, cea mai mare valoare numerică îi revine listei de candidați din partea Partidului Politic Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa.
Conform documentelor electorale pe care le deține Comisia Electorală Centrală, mandatele de consilier în Consiliul raional Orhei le revin candidaților supleanți Globa Andrei de pe lista Partidului Politic „Partidul Dezvoltării şi Consolidării Moldovei” și Ianeţ Pavel de pe lista Partidului Politic Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa, confirmate prin hotărârea nr. 249 din 21 noiembrie 2023 a Consiliului electoral al circumscripției electorale raionale Orhei nr. 25.
Noii consilieri au fost preavizați asupra obligației de a respecta termenul de 30 de zile pentru înlăturarea stării de incompatibilitate în cazul apariției acesteia.