Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB) a aderat oficial la Blocul Politic și Electoral din care fac parte partidele PPDA (Platforma DA), LOC (Liga Orașelor și Comunelor) și Partidului Schimbării. Această decizie, potrivit unui comunicat al formațiunii, a fost luată urma unor discuții și negocieri între reprezentanții fiecărui partid și are ca scop consolidarea forțelor politice în vederea unui obiectiv comun în viitoarele alegeri.

„Noi, cei care am optat pentru această coaliție, suntem conștienți de obligația noastră de a da cetățenilor un guvern capabil să guverneze competent, onest și profesionist, în condițiile statului de drept, prin politici transparente și fiscalitate redusă. Suntem împreună pentru a pune bunăstarea populației și viitorul cetățenilor pe primul loc pe agenda politică a Republicii Moldova. Aderând la acest bloc politic și electoral, dorim să contribuim la întărirea instituțiilor democratice și pluraliste, care să asigure cetățenilor bunăstare și stabilitate,” a susținut Igor Munteanu, Președintele CUB.

La rândul său, Președintele Platformei DA, Dinu Plîngău, a susținut că „Blocul celor 4 partide europene este o construcție politică deschisă, democratică și transparentă. Pe platforma sa, Blocul va pleda pentru dezvoltarea dinamică a inițiativei private, eliminarea barierelor în calea concurenței libere, iar proiectul de aderare la UE va fi adaptat la așteptările concrete ale populației și va fi conectat pe susținerea clasei antreprenoriale, pe scoaterea din sărăcie a satului și dezvoltarea economică durabilă, ca factor central de stabilitate și coeziune socială a tuturor cetățenilor”.

„Noi cerem actualei guvernări să renunțe la modul ignorant și neprofesionist de administrare a statului, să renunțe la sistemul „verticalei puterii de stat”, la numiri bazate exclusiv pe criterii de fidelitate politică și să adopte principiul meritocrației la selectarea și numirea conducătorilor instituțiilor și întreprinderilor de stat. Orice sistem construit în interesul unui grup politic va eșua, va dezamăgi și va pune în pericol viitorul european al Republicii Moldova”, a menționat președintele Partidului Schimbării, Ștefan Gligor.

Co-președintele LOC, Alexandru Bujoreanu, a declarat în alocațiunea sa că „este timpul să fim garanția omului simplu contra imposturii, profitorilor, aventurierilor. Trebuie să asigurăm justiție dreaptă și protecție cetățeanului într-o economie liberă de piață, în care munca este respectată, iar nedreptatea este pedepsită, în care nimeni nu poate fi mai presus de lege, iar politicienii răspund pentru ceea ce fac ori nu fac. Cerem transparență totală asupra bugetului public, a ajutoarelor de stat și a achizițiilor care se fac în numele cetățenilor, inclusiv al celor din credite și fonduri europene, fără de care, banii luați cu împrumut își vor pierde urmele, cum s-a întâmplat de atâtea ori”.

Menționăm că, la sfârșitul anului trecut, Platforma DA, Partidul Schimbării (PS) și Partidul Liga Orașelor și Comunelor (LOC) anunțat formarea unui „parteneriat politic și electoral pentru alegerile prezidențiale și parlamentare” din 2024-2025.

sursa: moldova1.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *