Partidul Consolidării și Dezvoltării Moldovei (PDCM) va avea propriul candidat la alegerile prezidențiale din toamna anului 2024. Decizia a fost luată în urma unei ședințe cu Biroul Executiv Central și președinții Organizațiilor Teritoriale ai partidului. Potrivit partidului, candidatura formațiunii urmează să fie identificată. 

„Luând act de informația prezentată privind discuțiile purtate de liderii PDCM cu alte formațiuni politice pentru a identifica un candidat comun pentru alegerile prezidențiale, membrii BEC al PDCM au ajuns la concluzia, că această opțiune în condițiile date nu mai este una optimală. Progresul modest realizat în procesul de identificare/convingere a unui potențial candidat comun, precum și termenii restrânși rămași până la exercițiul electoral prezidențial, reduce substanțial oportunitatea acestei opțiuni, precum și șansele oferite de forțele politice de opoziție poporului nostru de a salva țara de regimul dictatorial antinațional și servil străinilor”, se arată în declarația PDCM.

În aceste condiții, formațiunea afirmă că a luat decizia de a propune Consiliului Politic Național al formațiunii să identifice și să aprobe un candidat propriu pentru alegerile prezidențiale din toamna anului 2024.

Totodată, PDCM și-a formulat poziția față de referendumul inițiat de Maia Sandu. Potrivit formațiunii, acesta ar trebuie să se desfășoare după finalizarea procesului de negocieri de aderare al UE.

„PDCM susține și va cere desfășurarea unui referendum privind aderarea statului nostru la Uniunea Europeană, în condițiile în care asemenea plebiscite au fost petrecute în marea majoritate a statelor-membre ale UE, adică după finalizarea procesului de negocieri de aderare. Doar în condițiile când poporul cunoaște rezultatul negocierilor de aderare un referendum poate corespunde plenar scopului unui asemenea exercițiu – consultarea opiniei oamenilor. Atunci, când referendumul este inițiat contrar legilor țării, contrar standardelor europene și în condiții de incertitudine privind condițiile de aderare, un asemenea referendum are drept scop doar interesele politice ale guvernării actuale. Reieșind din aceste considerente, PDCM nu va participa în campania pentru desfășurarea referendumului și se va concentra pe promovarea în societate a standardelor și valorilor autentice ale Uniunii Europene – democrație, libertate, bunăstare și supremația legii”, se mai arată în comunicatul PDCM.

sursa: voceabasarabiei.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *