În contextul multiplelor adresări parvenite din partea cetățenilor preocupați de posibila afectare a datelor lor cu caracter personal în urma atacului cibernetic asupra serviciilor publice digitale, reamintim că aceștia au dreptul să obțină informații și clarificări cu privire la modul în care au fost afectate datele lor și, după caz, să își exercite drepturile garantate de Legea nr. 195/2024 privind protecția datelor cu caracter personal.

       Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal (în continuare – Centrul) reafirmă mesajul că autoritățile țin cont de preocupările cetățenilor privind protecția datelor personale și accesul la serviciile publice. Totodată, stabilirea impactului incidentului presupune verificări tehnice și confirmarea rezultatelor de către instituțiile implicate, fiecare în limitele competențelor sale. În acest context, cetățenii vor fi informați despre restabilirea serviciilor, măsurile de securitate întreprinse, rezultatele confirmate ale verificărilor, precum și modalitatea de informare a persoanelor ale căror date au fost afectate.

       Totodată, persoanele care au observat accesări suspecte ale datelor lor cu caracter personal sau care doresc să obțină clarificări cu privire la o posibilă afectare a acestora se pot adresa instituției responsabile de administrarea serviciilor electronice guvernamentale – Agenția de Guvernare Electronică (AGE), depunând o petiție semnată electronic la office@egov.md sau pe hârtie, semnată olograf. În acest sens, pot fi solicitate informații privind accesările semnalate, instituțiile care le-au efectuat, scopurile și temeiurile juridice indicate de acestea, precum și eventualele consecințe ale incidentului asupra datelor lor.

       Este recomandat ca persoanele vizate să păstreze notificările primite, capturile de ecran relevante, cu indicarea datei și orei accesărilor, precum și răspunsurile autorităților sau operatorilor contactați. Aceste informații pot servi drept dovezi și pot fi anexate, după caz, la o eventuală plângere adresată Centrului sau la alte demersuri în vederea apărării drepturilor și intereselor legitime.

       Reiterăm că Centrul nu gestionează baze de date sau sisteme de evidență și nu are atribuții de administrare a acestora ori de asigurare directă a securității și confidențialității datelor cu caracter personal stocate în ele.

       Potrivit legii, responsabilitatea pentru implementarea măsurilor tehnice și organizatorice adecvate, care să asigure un nivel corespunzător de securitate a datelor, revine operatorilor. Aceștia au obligația de a demonstra conformitatea prelucrărilor efectuate cu prevederile Legii nr. 195/2024.

       În limitele competențelor stabilite de lege, Centrul supraveghează și monitorizează respectarea legislației privind protecția datelor cu caracter personal și investighează încălcările semnalate.

       În acest sens, Centrul a inițiat o investigație pentru elucidarea aspectelor producerii incidentului și verificarea respectării obligațiilor legale de către entitățile implicate în gestionarea sistemelor informaționale vizate. Circumstanțele constatate și măsurile dispuse de Centru vor fi comunicate public.

       Referitor la plângerile adresate Centrului în legătură cu acest incident, este de menționat că examinarea acestora și formularea unei poziții pe fondul aspectelor reclamate va fi posibilă doar urmare a verificării circumstanțelor și finalizării investigației corespunzătoare aferente incidentului produs, cu emiterea unei decizii motivate pe caz privind conformitatea operațiunilor de prelucrare a datelor cu caracter personal.

       Plângerea adresată Centrului poate fi depusă utilizând formularul tipizat al CNPDCP, disponibil și pe pagina www.datepersonale.md la rubrica dedicată plângerilor sau pe hârtie, semnată olograf. Utilizarea formularului nu este obligatorie, însă plângerea trebuie să întrunească cerințele prevăzute la art. 79 din Legea nr. 195/2024. În cazul transmiterii în format electronic, aceasta trebuie semnată electronic, în condițiile legii. cu anexarea documentelor și probelor pe care autorul le consideră utile în susținerea plângerii sale.

       Adresarea prealabilă către operator este importantă pentru clarificarea situației, întrucât doar operatorul deține informațiile privind operațiunile de prelucrare în cadrul cărora au fost accesate datele și măsurile tehnice și organizatorice aplicate, fiind în măsură să verifice dacă datele persoanei respective au fost sau nu vizate de incident. Informațiile solicitate operatorului și răspunsul primit vor fi prezentate în cadrul plângerii adresate Centrului, contribuind la clarificarea circumstanțelor reclamate.

       Centrul va examina sesizările în limitele competențelor sale legale, în vederea asigurării respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal.

       Totodată, în contextul aspectelor deplânse Centrului, urmează a indica că, potrivit art. 74 din Legea nr. 195/2024, persoanele care consideră că drepturile lor au fost încălcate prin prelucrarea datelor cu caracter personal pot introduce o acțiune în instanța de judecată împotriva operatorului sau a persoanei împuternicite de operator. Această cale de apărare este distinctă de procedura de examinare a plângerilor de către Centru.

sursa: datepersonale.md

foto-simbol