Norvegia va continua forajele petroliere în Marea Barents (Arctica) pentru a-și menține nivelul exporturilor până cel puțin în 2035, indiferent dacă Uniunea Europeană va decide să impună un moratoriu din motive de mediu se spune într-un articol publicat de Reuters. Ministrul energiei, Terje Aasland, a declarat că dezvoltarea resurselor din Arctica servește securității energetice și că Norvegia își va exercita dreptul suveran de a fora. Dacă UE refuză resursele, petrolul și gazele lichefiate (GNL) vor fi vândute pe piața globală. După 2022, Norvegia a devenit principalul furnizor de gaze al UE și al Marii Britanii, acoperind  cca 30% din cerere. Ministrul a respins ideea că Norvegia este „bateria verde” a Europei, confirmând că țara nu va mai construi noi cabluri submarine de transport al energiei electrice către continent pentru a-și proteja piața internă de fluctuațiile de preț.