Un nou târg educațional al universităților a avut loc în această sâmbătă la Orhei. Evenimentul este organizat de Ministerul Educației și Cercetării în cadrul campaniei naționale „Învață în Moldova” și a fost dedicat viitorilor absolvenți de liceu din raioanele Strășeni, Dubăsari, Criuleni și Orhei.

Prezentă la eveniment, Galina Rusu, secretar general la MEC, a subliniat importanța promovării oportunităților de studii oferite de universitățile din Republica Moldova și a încurajat tinerii să își continue studiile acasă.

„Astăzi vă aflați în fața unor alegeri care vă pot defini viitorul profesional. Universitățile din Republica Moldova vin cu o ofertă educațională modernă, diversă și aliniată standardelor europene, susținută prin investiții semnificative în infrastructură și condiții de studiu. În ultimii ani au fost dezvoltate programe noi, adaptate cerințelor actuale ale pieței muncii, iar statul sprijină tinerii prin burse de studii, de merit și facilități sporite pentru domeniile prioritare, precum pedagogia și STEM”, a menționat Galina Rusu.

În cadrul târgului, elevii au avut ocazia să discute cu reprezentanții universităților despre programele de studii superioare, condițiile de admitere și perspectivele de carieră. Totodată, aceștia au participat la ateliere de orientare profesională, sesiuni inspiraționale și masterclass-uri susținute de specialiști din diverse domenii. Evenimentul a inclus și un recital muzical susținut de interpretul Marej.

De asemenea, tinerii au avut posibilitatea să își perfecteze semnătura mobilă, care le asigură accesul pe portalul eadmitere.gov.md pentru depunerea online a dosarelor de admitere la universități. Serviciile au fost oferite de companiile de telefonie mobilă Orange și Moldcell. Agenția de Guvernare Electronică a acordat suport participanților în utilizarea semnăturii electronice, instalarea aplicației EVO și accesarea serviciilor publice digitale.

În aceeași zi, un târg educațional similar s-a desfășurat și la Ungheni, reunind elevi din clasele absolvente ale liceelor din raioanele Călărași, Nisporeni, Fălești, Glodeni și Telenești.

În cadrul campaniei „Învață în Moldova” din acest an, astfel de evenimente au avut loc în opt raioane ale țării, la care au participat mii de absolvenți ai liceelor din întreaga țară. Prin intermediul campaniei, tinerii sunt informați despre oportunitățile de studii oferite de universitățile din țară și încurajați să își continue educația acasă.

sursa: edu.gov.md