Benzina și motorina se vor ieftini cu până la 28 de bani per litru la sfârșitul acestei săptămâni, continuând tendința de scădere a prețurilor din ultima perioadă. Datele Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) relevă că față de valorile înregistrate la sfârșitul lunii septembrie, prețul maximal al benzinei s-a redus cu 3 lei și 83 de bani per litru, iar cel al motorinei – cu 1 leu și 11 bani per litru, transmite MOLDPRES.

ANRE a subliniat că evoluția prețurilor de pe piața internă reflectă diminuarea cotațiilor internaționale Platts pentru produsele petroliere, tendință care s-a accentuat în ultima perioadă. Astfel, în intervalul ultimelor 14 zile utilizat la calcularea prețurilor maximale, cotațiile Platts la combustibili s-au redus cu circa 17,4% în cazul benzinei și cu 10,2% în cazul motorinei.