Astăzi a fost convocat în ședința de constituire Consiliul Raional Orhei. Din motive neanunțate consilierii partidului afiliat lui Ilan Șor, Forța Alternativă de Salvare a Moldovei nu s-au prezentat la ședință, motiv pentru care aceasta nu a putut avea un caracter deliberativ. Deoarece la ședință s-au înregistrat mai puțin decât 2/3 din numărul total, următoarea ședință de constituire în conformitate cu art.13 din Legea privind administația publică locală, a fost convocată pentru ziua de vineri ora 13, potrivit secretarului Consiliului Raional Serghei Caraman.
Legea prevede că dacă și în a doua ședință nu vor fi prezenți 2/3 din consilieri, atunci peste alte trei zile mai este convocată o ședință. Cea de-a treia ședință se consideră deliberativă dacă la ea participă o jumătate din consilierii aleși. În Consiliul Raional Orhei sunt 35 de consilieri.
La ședința de azi au fost absenți și președintele în exercițiu al raionului Orhei, Dinu Țurcanu, dar și cei 4 vicepreședinți ai raionului.
Amintim că în urma alegerilor generale locale din 5 noiembrie în Consiliul Raional Orhei, Partidul Acțiune și Solidaritate a obținut 13 mandate, Partidul Forța Alternativă de Salvare a Moldovei – 10 mandate, Partidul Renaștere-Возрождение – 3 mandate, ultimele două fiind afiliate lui Ilan Șor. Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei – 2 mandate, Partidul Socialiiștilor – 2 mandate, câte un mandat au obținut Partidul Voința Poporului, Alianța Liberalilor și Democraților, Partidul Schimbării, în CR intrând și un consilier independent – Iurile Lupacescu.
Totodată astăzi deputata Marina Tauber pe pagina sa de facebook a anunțat că cei 10 consilieri ai FASM nu vor participa la ședința de constituire a CR Orhei în semn de protest. Pe de altă parte despre cei 3 consilieri ai Partidului Renaștere, afiliat și el lui Șor, Tauber nu a anunțat nimic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *