În seara zilei de 29 februarie curent s-a produs un incident șocant – echipa de asistență medicală urgentă din cadrul SAMU Orhei a fost agresată în timpul misiunii de serviciu de către cel, pentru care a fost solicitat ajutorul medical la etapa de prespital, anunță un comunicat al Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească

La ora 18:02, Dispeceratul comun de urgență al IMSP CNAMUP a înregistrat un apel pentru acordarea asistenței medicale de urgență unui bărbat de 28 de ani, pe motivul solicitării ,,pacient instabil”. Echipa de asistență medicală urgentă  a ajuns la adresa indicată în 5 minute.

În timp ce șoferul parca autoambulanța, individul a manifestat un comportament agresiv, lovind de câteva ori cu un topor ușa din dreapta și parbrizul. În urma incidentului, cel mai mult a avut de suferit felcerul echipei AMU, care s-a ales cu plăgi superficiale în regiunea feței. 

Imediat a fost solicitat un echipaj de poliție, care a intervenit. Urmare a acțiunii de căutare, individul care a fugit de la fața locului a fost găsit. Organele de drept urmează să stabilească circumstanțele incidentului, dar și măsurile care vor fi luate față de agresor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *