Premierul Marcel Ciolacu afirmă că ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, are reţineri mari ca România să dea un sistem de apărare Patriot Ucrainei. Șeful guvernului mai spune că nu a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis pe această temă şi că decizia va fi luată în CSAT.

„Suntem trei state cu sistemul Patriot – este Polonia, România şi Germania. Ştim poziţia Germaniei. Domnul Tusk este prim-ministru al Poloniei. La noi, conform Constituţiei, comandantul suprem al armatei este domnul preşedinte Klaus Iohannis. Eu nu am avut o discuţie încă după vizita preşedintelui în Statele Unite. Am avut discuţii cu ministrul Apărării. Domnul ministru al Apărării are reţineri mari să dăm acest sistem, unul dintre sisteme să-l dăm în Ucraina”, a declarat Marcel Ciolacu duminică seară, la Antena 3, potrivit Agerpres. El a spus că decizia se va lua în CSAT, împreună cu preşedintele României. „Sunt ferm convins că vom lua decizia cea mai înţeleaptă în ceea ce priveşte România, în primul rând bun”, a adăugat Marcel Ciolacu. Președintele Klaus Iohannis a declarat recent, în timpul vizitei în SUA, că în Ucraina e nevoie de sisteme de apărare antiaeriană și că a existat o discuție intensă despre cine le poate oferi, fiind întrebată și România. Șeful statului a adăugat că a vorbit despre acest subiect și cu Joe Biden și că va trebui să discute în CSAT pentru a găsi o soluție. El a precizat însă că „e inacceptabil ca România să rămână fără apărare antiaeriană”.

Informaţiile publicate pe site-ul Digi24.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere.

sursa: digi24.ro