Debitul de apă eliberat în Nistru spre Republica Moldova va fi redus, în următoarele două săptămâni, la 60 m³/s, față de 75 m³/s în prezent. Măsura a fost convenită în cadrul unei noi ședințe extraordinare a Comisiei Nistrene, convocată pentru a analiza evoluția regimului hidrologic al râului și perspectivele pentru perioada următoare, comunică MOLDPRES.
Potrivit Ministerului Mediului, partea ucraineană a solicitat inițial un debit de 50 m³/s, însă, în urma negocierilor, a fost stabilit un nivel de 60 m³/s, mai favorabil pentru Republica Moldova.
Conform sursei citate, decizia urmărește conservarea rezervelor de apă, în condițiile în care aportul în lacul de acumulare Novodnestrovsk este în scădere, iar nivelul acestuia a atins cota minimă istorică de 111,97 metri, conform sistemului baltic.
Reducerea temporară a debitului este necesară pentru gestionarea eficientă a resurselor disponibile și pentru menținerea, pe o perioadă cât mai lungă, a cantității de apă necesare în albia Nistrului.
Ministerul de resort anunță că în paralel, instituțiile responsabile vor monitoriza nivelurile apei și vor coordona intervențiile cu operatorii de alimentare cu apă și canalizare. O atenție deosebită va fi acordată funcționării stațiilor de captare, astfel încât furnizarea apei potabile către populație să nu fie afectată.
Conform sursei citate, evoluția situației în perioada următoare va depinde în mare măsură de condițiile meteorologice. În cazul în care în bazinul Nistrului nu vor cădea suficiente precipitații, rezervele de apă vor continua să scadă.
În condițiile actuale, autoritățile urmăresc gestionarea prudentă a resurselor Nistrului, fără a pune în pericol alimentarea populației cu apă potabilă.
Ședința Comisiei Nistrene a fost desfășurată cu sprijinul proiectului „Promovarea cooperării transfrontaliere și a managementului integrat al resurselor de apă în bazinul fluviului Nistru prin implementarea Programului Strategic de Acțiune”, finanțat de Fondul Global de Mediu (GEF) și implementat de OSCE și PNUD.