Angajatorii au obligația de a lua măsurile necesare pentru protecţia securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, inclusiv pentru prevenirea riscurilor profesionale. Această prevedere se conține în art.10 din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 186 din 10.07.2008.
Totodată potrivit Normelor pentru elaborarea şi realizarea măsurilor de protecţie a muncii nr. 40 din 16.08.2001, aprobate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, la locurile de muncă unde temperatura aerului depăşeşte constant 30°C, se va asigura apă carbogazoasă salină (1g NaCl/1000ml) sau minerală, în cantitate de 2-4 litri de persoană pe schimb, distribuită la temperatura de 16-18°C.
Meteorologii au emis Cod galben, portocaliu și roșu de caniculă, valabil în perioada 28 iunie – 1 iulie. În acest interval, temperaturile vor ajunge până la +41 de grade Celsius. Totodată, temperaturile minime nu vor coborî sub 20°C, caracteristică specifică nopților tropicale.
imagine generată IA