Mai mulți conducători auto au fost depistați încălcând regulile de circulație în raionul Orhei, anunță un comunicat al poliției. Printre cazurile documentate de poliție se numără două accidente provocate de șoferi care ar fi condus în stare de ebrietate și două tentative de mituire a oamenilor legii.

Potrivit informațiilor publicate de poliție, în apropierea localității Brăviceni, un bărbat de 33 de ani a pierdut controlul volanului și s-a izbit cu automobilul într-un dig de pământ. Testarea alcoolscopică a indicat o concentrație de 1,34 mg/l de alcool în aerul expirat. Pe numele acestuia a fost inițiată o cauză penală.

Un alt caz a fost înregistrat în Peresecina, unde un șofer a derapat cu automobilul de pe traseu. Deși prezenta semne de ebrietate, acesta a refuzat testarea alcoolscopică. Și în acest caz a fost pornită o cauză penală.

Tot în Peresecina, un tânăr de 18 ani, care conducea fără a deține permis de conducere, ar fi încercat să-i determine pe polițiști să înceteze documentarea încălcării. Acesta ar fi plasat 100 de euro în mapa cu actele procesuale.

O altă tentativă de mituire a fost înregistrată în municipiul Orhei. Un conducător auto de 57 de ani, care nu ar fi acordat prioritate pietonilor, ar fi încercat să evite răspunderea, plasând 20 de euro în mapa cu actele procesuale.

În ambele cazuri de presupusă corupere a polițiștilor au fost solicitate grupele operative pentru documentarea faptelor.

Poliția urmează să stabilească toate circumstanțele cazurilor și să întreprindă măsurile legale care se impun.

text scris de IA