Fostul procuror general, fostul candidat la funcția de președinte al Moldovei, unul dintre liderii blocului „Alternativa”, Alexandr Stoianoglo, a anunțat că a trimis procurorului general o întrebare parlamentară cu privire la modul în care a fost tratată drona găsită pe 25 noiembrie 2025 în satul Cuhurești, raionul Florești.
El a scris despre acest lucru pe canalul său Telegram.
Stoianoglo a menționat că aparatul de zbor descoperit, care ar putea constitui o probă materială, a fost expusă public a doua zi pe treptele Ministerului Afacerilor Externe, fără a fi sigilat și cu încălcarea procedurii legale privind gestionarea probelor. Politicianul a declarat că cererea a fost trimisă pentru a obține răspunsuri la întrebări de interes public. În special, el a cerut Procuraturii Generale să explice: „1. A fost sau nu a fost pornită urmărirea penală pe faptul survolării ilegale a spațiului aerian al Republicii Moldova din 25.11.2025? Dacă da, la ce dată și în ce temei? 2. În baza căror dispoziții legale a fost permis transportul și expunerea publică a unui obiect susceptibil de a fi corp delict, în afara controlului organelor de urmărire penală? 3. Cine a autorizat deplasarea și prezentarea obiectului în cadrul acțiunii publice de la Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene și care este statutul procesual al persoanelor implicate? 4. A fost întocmit proces-verbal de ridicare, inventariere și sigilare a probelor conform rigorilor Codului de procedură penală? Dacă da, rog indicarea numărului și datei acestor acte. 5. Cum explică Procuratura Generală faptul utilizării mijloacelor de probă într-un flashmob, prin expunerea publică a corpului delict? Au mai existat astfel de precedente? 6. Ce măsuri a dispus procurorul, în condițiile prevederilor legale, pentru restabilirea legalității și asigurarea investigării obiective a cazului?”. Potrivit lui Stoianoglo, într-o asemenea situație, Procuratura are obligația să elimine orice confuzie legată de modul în care organele de urmărire penală gestionează probele și respectă legea.

sursa: noi.md