Primăria Orhei a publicat un comunicat în care spune că ședința extraordinară a Consiliului Municipal Orhei, care trebuia să se desfășoare miercuri, 11 martie a eșuat din lipsă de cvorum.
Potrivit comunicatului pe ordinea de zi a ședinței extraordinare au fost incluse proiecte de decizie importante pentru municipiul Orhei și pentru locuitorii acestuia, printre care:
- transmiterea în comodat a unor bunuri imobile, proprietate publică a municipiului, către instituțiile publice de învățământ (licee și gimnazii), necesare desfășurării activităților educaționale;
- acordarea ajutorului material din Fondul de Rezervă al Primăriei pentru cetățeni ai municipiului aflați în situații dificile;
- alocarea sprijinului financiar pentru veteranii și văduvele Războiului de la Nistru și ale războiului din Republica Afganistan;
- proiecte din domeniul funciar;
- acordarea scutirii de plată pentru întreținerea copiilor în instituțiile de educație timpurie, în vederea asigurării accesului echitabil la servicii educaționale;
- modificarea bugetului municipiului Orhei pentru anul 2026, aprobat prin decizia Consiliului municipal Orhei nr.8.4 din 10.12.2025;
- precum și alte proiecte necesare pentru buna funcționare a instituțiilor publice și a serviciilor municipale.
Cu toate acestea, 18 consilieri municipali nu s-au prezentat la ședința extraordinară și nici la ședințele comisiilor de specialitate, fără a exista motive temeinice comunicate oficial. Din cauza absenței acestora, ședința nu a putut avea loc din lipsă de cvorum, fapt care a împiedicat examinarea și adoptarea deciziilor necesare pentru municipiu. Administrația publică locală își exprimă speranța că interesul locuitorilor municipiului Orhei va prevala asupra disputelor politice, iar activitatea Consiliului municipal va reveni la un cadru de conlucrare instituțională, responsabilitate și respect față de nevoile comunității, se mai spune în comunicat.
Din fotografiile publicate de Primăria Orhei rezultă că la ședință nu s-au prezentat mai mulți consilieri aleși pe listele Partidului Forța Alternativă de Salvare a Moldovei, afiliat lui Ilan Șor.