40 de elevi au fost premiați în cadrul Olimpiadei Republicane la Fizică. Competiția s-a desfășurat în perioada 27-30 martie 2026, la Universitatea de Stat din Moldova și a reunit 144 de elevi din întreaga țară, anunță un comunicat al Ministerului Educației.
Printre premianți se numără și un elev din Orhei. Este vorba de Vitalie Gatman, din clasa 12-a a Liceului Teoretic ”I.L. Caragiale”, ghidat de profesorul Veaceslav Macrinici.
Potrivit sursei citate elevilor claselor a IX-a și a XII-a, deținători ai diplomelor de gradul I, II și III la olimpiadele republicane la disciplinele școlare, desfășurate în anul absolvirii, li se poate acorda, din oficiu, nota „10” la proba de examen la aceeași disciplină, în cadrul examenelor naționale de absolvire din învățământul general.