Patru presupuși membri ai unei grupări criminale, printre care trei minori, au fost reținuți în flagrant delict la Bălți, după ce au lăsat două persoane fără peste 720 de mii de lei. Suspecții acționau în calitate de curieri într-o schemă de escrocherie prin metoda „angajaților instituțiilor statului”. Intervenția polițiștilor și a procurorilor a dus la prinderea acestora și la blocarea altor două tentative similare.

Victimele erau contactate la telefon de persoane care se prezentau ca fiind reprezentanți ai unor instituții ale statului. Sub pretextul că sunt implicate într-o anchetă și că banii trebuie verificați, proprietarii erau convinși să predea sume importante de bani.

Oamenii legii au reținut în flagrant delict un cetățean ucrainean în vârstă de 19 ani și trei adolescenți de câte 16 ani. Potrivit anchetatorilor, aceștia aveau rolul de a ridica banii de la victime și de a-i transmite organizatorilor schemei, în schimbul unor recompense financiare.

Victimele identificate până în prezent sunt două persoane de 50 și 66 de ani, prejudiciate cu peste 720 de mii de lei.

Pe numele suspecților au fost inițiate cauze penale pentru escrocherie și tentativă de escrocherie în proporții deosebit de mari, iar investigațiile continuă pentru identificarea tuturor membrilor grupării.

sursa: moldova1.md