AO ”Asociația de Dezvoltare și Inovație Socială” din Orhei va primi un grant în mărime de 29992 euro în cadrul unui proiect finanțat de Uniunea Europeană. Aceste informații au fost făcute publice de Fundația Est-Europeană pe pagina sa facebook. Proiectul ” Puterea tinerilor – leadership, participare, transparență” prevede dezvoltarea leadershipu-lui și transparenței, fiind destinat tinerilor din mun. Orhei.
AO ”Asociația de Dezvoltare și Inovație Socială” a fost fondată în 2007, iar până în 2022 a purtat denumirea de Asociatia Obștească „Agentia De Dezvoltare Rurala-Centru”. Asociația își are adresa juridică în clădirea Consiliului Raional Orhei și este condusă în prezent de Corina Erhan.