Săptămâna trecută a început pentru pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești cu un număr sporit de intervenții la lichidarea focarelor de ardere a vegetației și gunoiștilor, cu scăderea acestora spre finalul intervalului menționat, anunță un comunicat al Direcției Situații Excepționale Orhei  . Astfel, doar luni 28 august, pompierii au efectuat peste 15 intervenții.

La data de 29 august pompierii din Orhei au fost solicitați s-a intervină într-o gospodărie din s. Teleșeu. La fața locului s-a constatat că gospodina casei a lăsat un fierbător electric în priză și a plecat de acasă. Datorită intervenției prompte incendiul a fost prevenit.

La data de 30 august, ora 13:43 pompierii din Orhei au fost alarmați, precum că s-a produs un incendiu de vegetație pe teritoriul fostei școli aflate în paragină, din satul Izvoare. Incendiul a fost lichidat peste mai bine de 4 ore de lucru a pompierilor și a localnicilor care s-au mobilizat pentru a preveni răspândirea acestuia spre casele de locuit. Victime nu au fost înregistrate.

Cu părere de rău continuă și intervențiile la lichidarea focarelor de ardere a gunoiștilor. Astfel la data de 3 septembrie pompierii din Orhei au intervenit pentru a treia oară în ultimele două săptămâni la lichidarea arderii produse la gunoiștea din satul Morozeni.

În total pe parcursul săptămânii trecute au fost realizate 40 de intervenții.

Menționăm că în mare parte incendiile se produc din cauza omului, care ignoră regulile antiincendiare, iar consecințele sunt tragice.

DSE mun Orhei îndeamnă cetățenii să respecte normele de apărare împotriva incendiilor, pentru a preveni situațiile de urgență.

Dar dacă sunteți martori sau victime a unei situații excepționale, apelați la 112.

04.09.2023

Direcția Situații Excepționale mun. Orhei

Maior s/I Stici Afanasie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *